Turnul psihologic pe tabla de sah
Perspective ale analizei psihicului uman
Metafora jocului de sah ilustreaza diferenta dintre diferite abordari, cum ar fi cea psihanalitica, psihiatrica si psihologica a consilierii.
Imaginand o partida de sah, psihanalistul te intreaba: "Ce te-a facut sa muti astfel?" si raspunsul: "Am dorit sa iau turnul"; el va continua: "Interesant. Spune-mi daca acesta a fost motivul pentru care ai facut mutarea?" Si iarasi s-ar putea sa ti se escaveze intreaga poveste a vietii sau cel putin capitolele copilariei. Una dintre teoriile psihanalitice, inca profesate, ar vedea originea comportamentului acesta posesiv - dorinta de a captura turnul - in insecuritatea ta reprimata, declansata in momentul in care concediul de maternitate al mamei a luat sfarsit...
Abordarea psihiatrica va formula aceeasi intrebare, la care vei raspunde acelasi lucru - "Am dorit sa iau turnul". Psihiatrul va consulta ultima editie a Manualului de Diagnostic si Statistica (DSM) pana ce va gasi tipul de tulburare de personalitate, care descrie cel mai bine simptomele tale: "Iata: Tulburare de personalitate agresiv-posesiva". O teorie psihiatrica din ce in ce mai criticata ar privi comportamentul ca efect al unei afectiuni a creierului si ar administra medicamente pentru asa-zisul simptom.
Spre deosebire de cei doi, consilierul psihologic te-ar putea intreba: "Ce sens, scop sau valoare are aceasta mutare pentru tine?" si "Ce influenta are ea asupra urmatoarei mutari?" ori poate... "Cum ti-ai aprecia pozitia generala pe tabla de sah si cum crezi ca poate fi imbunatatita?"
Psihoterapeutul si consilierul psihologic privesc mutarea nu ca pe simplul efect al unei cauze din trecut, ci ca pe ceva semnificativ in contextul prezent al partidei insasi, cat si drept cauza a efectelor viitoare. Viata este de cele mai multe ori o tabla de sah, mult mai elaborata si incarcata de surprize. Nu putem schimba trecutul. Psihoterapia porneste de aici si avanseaza, asistand oamenii in directia dezvoltarii de modalitati productive de a privi lumea si de a trai calitativ.